În data de 30 iulie 2025, de la ora 10:00, în Amfiteatrul „Al. Roșca” al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Str. Sindicatelor nr. 7, a avut loc atelierul „Vocație, empatie și educație incluzivă: Descoperă psihopedagogia specială cu PROGRES”.
Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului PROGRES, Profesionalizare şi responsabilizare pentru educația și succesul studenților cu dizabilități, CNFIS-FDI-2025-F-0456, și a fost dedicată adolescenților participanți la programul Junior Summer University.
Atelierul a fost susținut de Lect. univ. dr. Marian Pădure și Asist. univ. dr. Ioana Tufar și a oferit participanților ocazia de a descoperi domeniul psihopedagogiei speciale printr-o abordare interactivă, aplicată și accesibilă.
Pe parcursul întâlnirii, adolescenții au discutat despre incluziune, dizabilitate, empatie și respect față de diversitate. De asemenea, au avut ocazia să afle noțiuni introductive despre limba semnelor române și despre rolul comunicării accesibile în relația cu persoanele cu dizabilități.
Activitatea a urmărit să apropie tinerii de valorile educației incluzive și să le ofere o perspectivă mai clară asupra modului în care psihopedagogia specială contribuie la sprijinirea copiilor, elevilor și studenților cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale.
Prin acest atelier, proiectul PROGRES a continuat componenta de sensibilizare și conștientizare privind incluziunea, accesibilitatea și participarea persoanelor cu dizabilități în comunitatea educațională.






