↓ Skip to Main Content
Centrul pentru Studenți cu Dizabilități

Centrul pentru Studenți cu Dizabilități

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

  • RO
  • EN
  • Acasă
  • Despre noi
  • Pentru Studenți
  • Pentru Facultăți
  • Evenimente
  • Parteneri
  • Resurse
  • Contact

ADMITERE 2025 – Locuri speciale pentru candidații cu dizabilități și cerințe educaționale speciale

Postat în 7 iulie 2025 de Marian Padure

Universitatea Babeș-Bolyai susține incluziunea și accesul echitabil la educație. Pentru sesiunea de Admitere 2025, sunt alocate 50 de locuri bugetate speciale dedicate candidaților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES):

  • 25 de locuri pentru studii universitare de licență
  • 25 de locuri pentru studii universitare de masterat

 

Etapele înscrierii:

1. Creează-ți un cont pe platforma oficială: https://admitere.ubbcluj.ro

2. Completează toate datele personale, informațiile despre studiile anterioare (preuniversitare și după caz, universitare) și selectează în secțiunea Situații speciale tipul dizabilității sau cerințelor educaționale speciale (ex. dizabilitate vizuală, auditivă, motorie, TSA, TSI, diabet etc.).

  • Atenție: Este obligatoriu să încarci unul dintre următoarele documente, pentru a valida eligibilitatea: (a) Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu dizabilități emis de DGASPC sau (b) Adeverința tip A5, eliberată de medicul specialist din clinică/spital.

3. Alege facultatea și specializarea dorită. Înainte de selectarea specializării, bifează opțiunea „Doresc să candidez pe un loc destinat candidaților cu dizabilități”.

4. Încarcă documentele necesare (scanate sau fotografiate clar, în format pdf):

  • Formular de înscriere (semnat) – se generează automat după completarea tuturor datelor personale și de studii anterioare
  • Diplomă de Bacalaureat și foaia matricolă (sau diplomă/licență/master, după caz)
  • Certificat de naștere
  • Carte de identitate
  • Adeverință medicală de la medicul de familie: „apt pentru facultate”
  • Atestat/certificat de competență lingvistică (dacă este cazul) (pentru nivel masterat)
  • Certificatul de dizabilitate sau adeverința A5 (conform punctului 2)
  • Documente suplimentare solicitate de comisia de admitere (ex: eseu, interviu, portofoliu etc.)
  • Cerere de înscriere pe locuri de candidați cu dizabilități / CES [.pdf] [.docx]
  • Dacă dorești **scutirea de taxă de admitere**, încarcă certificatul de dizabilitate (grad grav sau accentuat, permanent)

5. Achită taxa de admitere.

  • Atenție: Candidații încadrați într-o categorie de dizabilitate care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap permanent grav sau accentuat, sunt scutiți de taxa integrală de admitere (Conform Anexei 2, punctul 6, din Regulamentul general de admitere 2025). Unele facultăți oferă o singură scutire, chiar dacă te înscrii la mai multe specializări. Alte facultăți aplică scutirea pentru toată facultatea, indiferent câte specializări bifezi. Candidații cu CES nu sunt scutiți de plata taxei, chiar dacă candidează pe locuri speciale.

6. Trimite dosarul spre verificare și așteaptă atribuirea numărului de legitimație.

 

Clarificări importante despre locurile speciale

  • Locul bugetat obținut la admitere este valabil doar pentru primul an de studii.
  • După primul an, toți studenții sunt ierarhizați anual în funcție de performanțele academice.
  • Dacă studentul a beneficiat de bursă socială și a acumulat minimum 45 de credite, poate păstra locul bugetat în anul următor (cf. art. 47 din Regulamentul ECTS).
  • Număr minim de credite pentru promovare este de 30 credite ECTS.
  • Examenele restante se achită separat, dar nu duc automat la trecerea pe regim cu taxă. Se percepe taxă doar pentru disciplinele nepromovate.
  • Dacă studentul solicită întreruperea studiilor din motive medicale, va reveni ulterior pe același loc bugetat deținut anterior. În alte cazuri, locul va fi stabilit în funcție de ierarhia academică.

 

Recomandări pentru candidați cu dizabilități/CES

  • Citește atent regulamentele de admitere:
    • Regulamentul general UBB: https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/reglementari/files/Regulament_admitere_2025.pdf
    • Regulamentele specifice ale facultăților:
  • Pentru ați crește șansele de fi admis la specializarea dorită, înscrie-te atât pe locurile speciale, cât și pe cele standard (asta implică două dosare în contul tău și, eventual, încă o taxă de admitere)
  • Dacă ai nevoie de adaptări la examenul de admitere (ex. timp suplimentar, subiecte în Braille, asistent care scrie după dictare), contactează:
    • Comisia de admitere a facultății unde candidezi
    • Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (CSD): bsd@ubbcluj.ro
  • Pentru cazare în perioada admiterii, trimite cerere la Serviciul Social – social@ubbcluj.ro

 

Contact CSD:

Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (BSD)
bsd@ubbcluj.ro sau 0723 245 385

 

studenti cu dizabilitati consultandu-se cu echipa CSD

‹ Construind incluziunea împreună: Exercițiu de empatie și dizabilitate în comunitatea academică
PRELEGERE: Tulburarea de procesare auditivă și deficitul de atenție ›
Postat în Evenimente

Articole Recente

  • CONFERINȚA: Echitate și progres în mediile academice incluzive

    CONFERINȚA: Echitate și progres în mediile academice incluzive

    INVITAȚIE – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (CSD) al Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu …Mai mult »
  • PRELEGERE: Tulburarea de procesare auditivă și deficitul de atenție

    PRELEGERE: Tulburarea de procesare auditivă și deficitul de atenție

    Avem deosebita plăcere de a vă invita la un eveniment profesional dedicat specialiștilor din educația specială și incluzivă, susținut de …Mai mult »
  • Construind incluziunea împreună: Exercițiu de empatie și dizabilitate în comunitatea academică

    Construind incluziunea împreună: Exercițiu de empatie și dizabilitate în comunitatea academică

    Centrul pentru Studenți cu Dizabilități din cadrul Universității Babeș-Bolyai invită reprezentanții organizațiilor studențești să participe la atelierul: Construind incluziunea împreună: …Mai mult »
  • Comunități incluzive în acțiune: Dialog, voluntariat, responsabilitate

    Comunități incluzive în acțiune: Dialog, voluntariat, responsabilitate

    Data: 27 mai 2025 Ora: 18:00 Locație: Sala CLUB, Colegiul Academic, Str. Emil de Martonne nr. 1, Cluj-Napoca Centrul pentru …Mai mult »
  • Life & Vision – Design Your Life

    Life & Vision – Design Your Life

    Centrul pentru Studenți cu Dizabilități și Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea …Mai mult »

Dizabilitatea

Dizabilitatea unei persoane poate fi vizibilă, dar și invizibilă, permanentă sau temporară, fizică sau mentală, respectiv se referă la orice condiție care are impact major asupra funcționării și activității de zi cu zi.

Exemple de dizabilități

  • Dizabilități motorii;
  • Boli cronice, dizabilități fizice: cancer, boli cardio-vasculare, diabet,
  • Boli mentale: schizofrenia, tulburarea bipolară, depresia, anxietatea;
  • Dizabilități senzoriale: vizuale, auditive;
  • Dificultăți de învățare: la nivelul lecturii (dislexia), la nivelul scrierii (disgrafia), la nivelul calculului matematic, rezolvării de probleme matematice (discalculia);
  • Tulburare de atenție cu sau fără hiperactivitate;
  • Tulburări din spectrul autist;
  • Dizabilități care provin din traume, accidente, cu sechele temporare sau permanente

SOCIAL MEDIA:

  • Facebook
  • Youtube
  • Instagram
  • WhatsApp

CONTACT:

Universitatea Babeș-Bolyai
Centrul pentru Studenții cu Dizabilități
Str. Moților nr. 11 etaj 5 sala 507
Cluj-Napoca, Romania 40001

bsd@ubbcluj.ro – +4 0723 245 385

COPYRIGHT

2013-2024, Centrul pentru studenții cu dizabilități,
Universitatea Babeș-Bolyai

  • Politica de utilizare a cookies-urilor 
  • Politica de confidențialitate a datelor

LINK-URI UTILE:

  • Admitere UBB
  • Centrul CATA
  • News UBB
  • Centrul de consiliere CCOPA
  • Consiliul Studentilor UBB
  • Universitatea Babes-Bolyai