3 decembrie 2025, 15:00, 17:00
Auditorium Maximum, Universitatea Babeș-Bolyai
De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Universitatea Babeș-Bolyai, prin Centrul pentru Studenți cu Dizabilități, vă invită la Gala SUPEREROILOR Clujului, un eveniment organizat împreună cu Asociația Caiac SMile.
Gala este dedicată oamenilor, inițiativelor și comunităților care transformă realitatea prin fapte concrete, curaj, solidaritate și implicare. Este un moment de recunoaștere publică pentru cei care contribuie la o societate mai accesibilă, mai deschisă și mai atentă la drepturile persoanelor cu dizabilități.
Împreună cu Asociația Caiac SMile, celebrăm curajul, incluziunea și solidaritatea, dar și acele gesturi, proiecte și povești care arată că schimbarea începe prin oameni care aleg să nu rămână indiferenți.
Vă invităm să fim împreună, să aplaudăm Supereroii Clujului și să susținem o comunitate în care fiecare persoană este văzută, respectată și încurajată să participe.
Pentru acomodări precum interpretare în limba semnelor române sau loc rezervat, vă rugăm să ne contactați la: bsd@ubbcluj.ro.
Intrarea este liberă.






