↓ Skip to Main Content
Centrul pentru Studenți cu Dizabilități

Centrul pentru Studenți cu Dizabilități

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

  • RO
  • EN
  • Acasă
  • Despre noi
  • Pentru Studenți
  • Pentru Facultăți
  • Evenimente
  • Parteneri
  • Resurse
  • Contact

Simte Haşdeul (Get in touch with Hasdeu): Harta interactivă pentru simţuri, inimă şi minte

Postat în 22 septembrie 2014 de bsdadminn

Unde și când: Sediul BSD, Cămin III, Complex Studențesc Hașdeu, 11 Octombrie 2014, orele 10:00-14:00

 Participanți: Studenți UBB, Alumni UBB voluntari, Asociația Autism Transilvania (copii și specialiști).

 Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi al UBB, în colaborare cu Asociaţia Autism Transilvania, împreună cu studenţi (ASPR şi alți studenți voluntari) și alumni UBB voluntari vor fi implicaţi în realizarea unor trasee interactive în cadrul Complexului Studenţesc Haşdeu (aleile din jurul căminelor 1-6), cu valoare de orientare spaţială alternativă prin activarea simţurilor, cogniţiilor şi emoţiilor. Se vor personaliza băncile, aleile şi se vor monta indicatoare din materiale biodegradabile, donate de Asociaţia Autism Transilvania (lemn, cartoane etc.). Exemple de idei de personalizare a elementelor spaţiale:  „Banca amintirilor dragi de la şcoală”, „Banca gustului de îngheţată preferată”, Happy Space (Spaţiul fericirii) (etc.). De asemenea, se vor marca in manieră interactivă intersecţiile, scările, sediile asociaţiilor etc. Se va elabora şi o hartă cu indicaţii, pentru a oferi trasee cât mai interactive.

 Înainte de începerea acţiunii, studenţii vor primi instrucţiuni despre spaţiile interactive de la specialişti din cadrul Asociatiei Autism Transilvania şi de la studenţi UBB care au participat la stagiile internaţionale ale proiectului Co-constructing Healthy Experiences (prototipare dinamică; coordonator echipă UBB: Conf. Dr. Alina S. Rusu). După terminarea marcarii spatiului din Haşdeu, în aceeaşi zi, studenţii vor ghida cativa copii cu autism de la Asociaţia Autism Transilvania. Traseul va putea fi folosit ulterior pentru astfel de acţiuni terapeutice de orientare spaţială şi alte activităţi studenţeşti (Treasure Hunting, Team Building etc.).

 Acțiunea are valenţă de accesibilizare interactivă a complexului Hasdeu, precum şi de a aduce studenţii UBB în contact cu persoane cu dizabilităţi, având în vedere că variabila „contact direct cu persoanele cu dizabilităţi” are un impact semnificativ asupra atitudinilor şi cunoştinţelor noastre despre dizabilităţi. De asemenea, studenţii de la Facultăţile de Psihologie și Științe ale Educației (toate specializările) şi  Sociologie și Asistenţă Socială vor putea beneficia de stagii de practică cu copiii cu autism în cadrul orelor de dezvoltare a abilităţilor de orientare spațială care se vor putea desfăşura la cerere în complexul Studențesc Hașdeu. 

 

‹ Programul de Volei Șezând (Sitting Volleyball)
Seminar despre accesibilizare și pregătire pentru viața independentă a persoanelor cu dizabilități – Fundația Motivation se prezintă ›
Postat în Evenimente

Articole Recente

  • Accesibilitatea ca responsabilitate comună / Accessibility as a Shared Responsibility

    Centrul pentru Studenți cu Dizabilități din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu AccessibleEU – Centrul European de Resurse pentru Accesibilitate, organizează …Mai mult »
  • ATELIER: Autonomie în pași concreți – atelier de gătit accesibil, orientare și mobilitate

    ATELIER: Autonomie în pași concreți – atelier de gătit accesibil, orientare și mobilitate

    Centrul pentru Studenți cu Dizabilități (CSD) din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează atelierul „Autonomie în pași concreți: atelier de gătit accesibil, …Mai mult »
  • Raport sintetic privind implementarea proiectului PROGRES – Profesionalizare și responsabilizare pentru educația și succesul studenților cu dizabilități

    Raport sintetic privind implementarea proiectului PROGRES – Profesionalizare și responsabilizare pentru educația și succesul studenților cu dizabilități

    PROGRES – Profesionalizare și responsabilizare pentru educația și succesul studenților cu dizabilități În perioada mai-decembrie 2025, Centrul pentru Studenți cu …Mai mult »
  • UBB GROWS 2026, Creștem Împreună, aduce într-un singur loc programe, servicii și resurse dedicate comunității academice a UBB

    UBB GROWS 2026, Creștem Împreună, aduce într-un singur loc programe, servicii și resurse dedicate comunității academice a UBB

    UBB GROWS 2026, Creștem Împreună, aduce într-un singur loc programe, servicii și resurse dedicate comunității academice a Universității Babeș-Bolyai. În …Mai mult »
  • Prelegere MIHAI TOMESCU: Neurodivergența. Cum ne pregătim pentru neuroincluziune

    Prelegere MIHAI TOMESCU: Neurodivergența. Cum ne pregătim pentru neuroincluziune

    Neurodivergența. Cum ne pregătim pentru neuroincluziune Centrul pentru Studenți cu Dizabilități vă invită la o prelegere dedicată înțelegerii neurodivergenței și …Mai mult »

Dizabilitatea

Dizabilitatea unei persoane poate fi vizibilă, dar și invizibilă, permanentă sau temporară, fizică sau mentală, respectiv se referă la orice condiție care are impact major asupra funcționării și activității de zi cu zi.

Exemple de dizabilități

  • Dizabilități motorii;
  • Boli cronice, dizabilități fizice: cancer, boli cardio-vasculare, diabet,
  • Boli mentale: schizofrenia, tulburarea bipolară, depresia, anxietatea;
  • Dizabilități senzoriale: vizuale, auditive;
  • Dificultăți de învățare: la nivelul lecturii (dislexia), la nivelul scrierii (disgrafia), la nivelul calculului matematic, rezolvării de probleme matematice (discalculia);
  • Tulburare de atenție cu sau fără hiperactivitate;
  • Tulburări din spectrul autist;
  • Dizabilități care provin din traume, accidente, cu sechele temporare sau permanente

SOCIAL MEDIA:

  • Facebook
  • Youtube
  • Instagram
  • WhatsApp

CONTACT:

Universitatea Babeș-Bolyai
Centrul pentru Studenții cu Dizabilități
Str. Moților nr. 11 etaj 5 sala 507
Cluj-Napoca, Romania 40001

bsd@ubbcluj.ro – +4 0723 245 385

COPYRIGHT

2013-2026, Centrul pentru studenți cu dizabilități,
Universitatea Babeș-Bolyai

  • Politica de utilizare a cookies-urilor 
  • Politica de confidențialitate a datelor

LINK-URI UTILE:

  • Admitere UBB
  • Centrul CATA
  • News UBB
  • Centrul de consiliere CCOPA
  • Consiliul Studentilor UBB
  • Universitatea Babes-Bolyai