↓ Skip to Main Content
Biroul pentru Studenți cu Dizabilități

Biroul pentru Studenți cu Dizabilități

Universitatea Babeș-Bolyai

  • RO
  • EN
  • Acasa
  • Pentru Studenți
  • Pentru Facultăți
  • Evenimente
  • Parteneri
  • Resurse
  • Contact

Ziua Mondială a Sindromului Down celebrată la Cluj-Napoca

Postat în 20 martie 2017 de bsdadminn

Unde și când: Sala Gheorghe Roman, Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca (orele 9:00-13:30), Teatrul Național și Bulevardul Eroilor (orele 14:00-15:00).

Participanți: Voluntarii BSD și studenți ai UBB, persoane cu sindrom Down din toată țara (Asociația Aga Down și alte asociații), Special Olympics, Fundația Motivation și alte persoane interesate.

Voluntarii BSD vor participa în data de 21 martie la evenimentul organizat de Asociația AGA Down Cluj-Napoca, în colaborare cu Special Olympics, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Sindromului Down. Evenimentul aduce împreună peste 180 de persoane cu sindrom Down, tulburări din spectrul autist și deficiențe motorii, alături de familiile acestora și însoțitori. Evenimentul începe la ora 9.00 cu o conferință de presă, fiind continuat cu o serie de competiții sportive pentru persoane cu dizabilități. La ora 14.00 se va organiza un marș al copiilor cu sindrom Down pe Bulevardul Eroilor (cu plecare din fața Teatrului Național), pe parcursul căruia se vor împărți flori și baloane inscripționate cu „21 martie Ziua Mondială a Sindromului Down“.

Sindromul Down este o disfuncție genetică ce apare în momentul concepției copilului, constând în apariția unui cromozom în plus în perechea 21 de cromozomi (trisomia 21). Persoanele care au acest sindrom au un aspect mongoloid al feței și sunt în general foarte afectuoase. Sindromul Down a fost descris prima dată în anul 1866 de către medicul britanic John Langdon Down. Marcarea acestei zile în lume se face din 2005, iar din noiembrie 2011, Organizația Națiunilor Unite a adoptat rezoluția ce stabilește că 21 martie este Ziua Mondială a Sindromului Down.

Persoană de contact: Antoaneta Vanea (Asociația AGA Down) – 0747.029.391.

Vă așteptăm!

‹ UBB, prima universitate din România care a oferit asistență studenților cu dizabilități vizuale
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului „Rupem barierele împreună pentru autism” ›
Postat în Evenimente

Articole Recente

  • ADMITERE 2023 – locuri speciale pentru candidații cu dizabilități

    ADMITERE 2023 – locuri speciale pentru candidații cu dizabilități

    Pentru sesiunea de ADMITERE 2023 candidații cu dizabilități care doresc să urmeze cursurile unei specializări în cadrul Universității Babeș-Bolyai pot …Mai mult »
  • Simfonia Prieteniei 10-11 iunie 2023 – Ediția a II-a

    Simfonia Prieteniei 10-11 iunie 2023 – Ediția a II-a

    Avem bucuria de a invita pe toți copiii mici și mari, dar și pe părinți și bunici, la Festivalul SIMFONIA …Mai mult »
  • 5

    … dacă ești elev cu dizabilități / nevoi educaționale speciale și dorești să fii informat despre condițiile pe care diferitele …Mai mult »
  • 4

    … ești student cu nevoi educaționale speciale și ai nevoie de consiliere în vederea soluționării acestor nevoi, contactează-ne bsd [at] …Mai mult »
  • 3

    … ești student în cadrul UBB și dorești să te implici în accesibilizarea fizică și socială a spațiilor de predare-învățare, …Mai mult »

Dizabilitatea

Dizabilitatea unei persoane poate fi vizibilă, dar și invizibilă, permanentă sau temporară, fizică sau mentală, respectiv se referă la orice condiție care are impact major asupra funcționării și activității de zi cu zi.

Exemple de dizabilități

  • Dizabilități motorii;
  • Boli cronice, dizabilități fizice: cancer, boli cardio-vasculare, diabet,
  • Boli mentale: schizofrenia, tulburarea bipolară, depresia, anxietatea;
  • Dizabilități senzoriale: vizuale, auditive;
  • Dificultăți de învățare: la nivelul lecturii (dislexia), la nivelul scrierii (disgrafia), la nivelul calculului matematic, rezolvării de probleme matematice (discalculia);
  • Tulburare de atenție cu sau fără hiperactivitate;
  • Tulburări din spectrul autist;
  • Dizabilități care provin din traume, accidente, cu sechele temporare sau permanente

SOCIAL MEDIA:

  • Facebook
  • Youtube
  • Instagram
  • Twitter
  • WhatsApp

CONTACT:

Universitatea Babeș-Bolyai
Biroul pentru Studenți cu Dizabilități
Str. Moților nr. 11 etaj 5 sala 507
Cluj-Napoca, Romania 40001

bsd@ubbcluj.ro – +4 0723 245 385

COPYRIGHT

2013-2023, Biroul pentru studenți cu dizabilități,
Universitatea Babeș-Bolyai

  • Politica de utilizare a cookies-urilor 
  • Politica de confidențialitate a datelor

LINK-URI UTILE:

  • Admitere UBB
  • Centrul CATA
  • News UBB
  • Centrul de consiliere CCOPA
  • Consiliul Studentilor UBB
  • Universitatea Babes-Bolyai